^

Genova - locurile pe unde am colindat


Arta, mare si ... mancare, cu asta ne-am indeletnicit in cele aproape 3 zile petrecute in oras. 


Ne-am luat un card de 16 euro, valabil 48 de ore, cu care am vizitat majoritatea muzeelor. Am inceput cu cele trei palate de pe via Garibaldi (mai cunoscuta sub vechiul nume "Strada Nuova"), aflate unul de altul: Palazzo Rosso, Bianco si Tursi, unde am putut vedea tablouri de Veronese, Durer, Carracci, Guido Reni, Memling, Caravaggio, Zurbaran s.a. Palatul Tursi, care este si sediul primariei, gazduieste celebra vioara Guarnieri ("il cannone"), ce a apartinut lui Paganini, unul dintre fiii orasului. Am colindat pe via Balbi, o alta strada de palate, unde am vizitat Palatul Regal, devenit in 1824 rezidenta a familiei regale de Savoia si care l-a gazduit in 1859 pe imparatul francez Napoleon al III-lea, figura importanta a unificarii Italiei, de la care se implinesc anul acesta 150 de ani, pe care italianii ii sarbatoresc cu multa ravna. 


Merita vazut si palatul Spinola, unde, ca si in celelalte muzee, alaturi de fresce si mobilier de sec.XVI-XIX, vei intalni tablouri de Rubens si Van Dyck, care au poposit o vreme in oras. 


Catedrala San Lorenzo gazduieste si ea importante opere de arta, dar, mai ales, urna funerara a Sfantului Ioan Botezatorul, devenit unul dintre patronii orasului. Inedit este proiectilul care a cazut in catedrala, fara a exploda, in timpul bombardamentului naval englez din 1941. 

Gata cu lucrurile serioase, sa schimbam registrul! Am ajuns in locul care mi-a placut cel mai mult: Porto Antico, regandit in forma actuala de cunoscutul arhitect italian Renzo Piano, cu ocazia expozitiei columbiene din 1992. 

Principala atractie este Acvariul, unul dintre cele mai mari din Europa, alaturi de care se gaseste Bigo, devenit unul din emblemele orasului, o structura metalica dotata de un ascensor rotativ de unde poti admira oraul si portul de la inaltime. Tot aici Renzo Piano a proiectat o sfera imensa din sticla si metal care adaposteste ferigi tropicale. Zona, care a revalorizat vechile cladiri ale portului, transformandu-le in restaurante si magazine, este un loc ideal de promenada, chiar daca, pe alocuri, te lovesti de cearceafurile negrilor pe care sunt intinse tot felul de marfuri de proasta calitate (oare cumpara cineva?). 


Tot aici se afla muzeul marii (Galata Museo del Mare), amenajat in cladirile fostului doc ("Darsena"). Ai ocazia, mai ales pentru novici ca mine, sa cunosti istoria maritima a Genovei, care, in vremurile ei de glorie, reprezenta tot ce avea omenirea mai avansat in materie. Este reconstituita in marime naturala o corabie din secolul XVII ("galea") si una din secolul XIX ("brigantino-goletta"). Poti, de asemenea, sa retraiesti experienta traversarii Atlanticului (sunt reconstruite cusetele de la toate cele trei clase, precum si sala de mese) si a debarcarii pe Insula Ellis-New York. Muzeul este bine facut, interesant si interactiv. Asa am primit un pasaport pentru a ma imbarca spre America, am fost controlata de vamesul italian si, in sfarsit, ajunsa pe pamant american, am fost supusa testului de admisie si am fost acceptata (pentru asta am fost nevoita sa mint la unele intrebari). Terasa iti ofera o priveliste de 360 de grade asupra orasului si portului, cea mai frumoasa de care am avut parte. 


Specialitatile traditionale ligure se bazeaza pe o gama variata de materii prime, de la pestele proaspat pescuit la legumele din gradina. Cea mai la indemana este focaccia, fie simpla, cu ulei de masline, fie in alte variante, mie mi-a placut cea cu branza. Am gustat si farinata (blat din faina de naut) si alte placinte cu umplutura de verdeturi. Dar nu am putut sa rezist si unei specialitati siciliene - granita de lamaie - bautura ideala pentru inviorarea turistilor prea sarguinciosi, asa ca mine.
Genova - locurile pe unde am colindat Genova - locurile pe unde am colindat Reviewed by Mirela on duminică, 19 iunie 2011 Rating: 5

2 comentarii

  1. Remarcabil este, in primul rand, obuzul ramas neexplodat in biserica. Eu cred ca Al de sus nu a vrut sa explodeze, pentru ca prea multe lucruri irepetabile au fost distruse in mumele democratiei (ha, ha, ha!!!). Acum omenirea suporta multe alte mizerii in mumele aceleiasi democratii, care nu va mai exista peste cateva decenii, pentru ca e pe cale sa se impuna un alt tip de democratie. Asa e istoria...

    RăspundețiȘtergere
  2. Acum regret profund ca nu ai reusit sa intri la Genova in magazinul de produse biocare are o filiala si la Bologna.

    RăspundețiȘtergere

nRelate Posts Only